Lecturi urbana a la Cluj - editia 3

Lecturi urbane a la Cluj

Lecturi urbane a la Cluj - ediţia 4

DELROTI susţine şi a patra ediţie a "Lecturilor Urbane a la Cluj" care va avea loc Sâmbătă, pe data de 3 Iulie, între orele 15 şi 17, pe aleea centrală din Parcul Mare. Până în momentul de faţă celelalte oraşe au reunit peste 100 de cititori în cadrul unei ediţii de Lecturi Urbane. DELROTI este un partener tradiţional pentru acest program, încurajând astfel cunoaşterea prin citit.

Participanţii vin cu cartea preferată şi citesc timp de 2 ore pentru a uita de toate grijile, savurând pe îndelete o carte într-o oază de linişte şi prospeţime. Participarea nu impune un număr limitat de persoane, aşadar prietenii sau cunoscuţii sunt bineveniţi.

Ediţia a treia a avut loc în luna mai, în zona statuii Memorandiştilor (sau la "clopot", pe Eroilor). Echipa Lecturi Urbane a la Cluj a citit şi a povestit cu trecătorii, oferindu-le, la fel ca la ediția precedentă, cărți şi semne de carte.

A doua ediţie, susținută tot de către DELROTI, a avut loc în mijloacele de transport în comun. Clujenii au fost îndemnaţi să citească în mijloacele de transport în comun contribuind astfel la promovarea lecturii în medii neconvenționale. De asemenea, clujenii au putut să doneze cărți în cutia special amenajată din Librăria Cărturărești din Iulius Mall. Aceste cărți au fost dăruite călătorilor din mijloacele de transport în comun care sunt interesați de lectura în medii neconvenționale. După finalizarea fiecărei cărți, călătorii sunt rugați să dea cartea mai departe altui călător cu RATUC.

Proiectul clujean al Lecturilor urbane este „fratele mai mic” al celui omonim început în urmă cu un an la București, pe metrou, de către Civika.ro. "Lecturi Urbane", proiect inițiat de Adrian Ciubotaru și de Dan Dumitrescu prin Civika, a ajuns de la Bucureşti la Cluj în primăvara lui 2010, mai precis pe 5 martie, şi şi-a luat numele de "Lecturi Urbane a la Cluj".